Accessibility Tools
De la 21 Mai 2026 10:00 până la 22 Octombrie 2026 20:00
La Muzeul Theodor Pallady
Publicat de MNAR
Categorii: Evenimente, Programe
Vizualizări: 364
Joi, 21 mai 2026, ora 18:00, la Muzeul Theodor Pallady, are loc prima ediție a programului „Divanul Artelor”, care îl are ca invitat special pe Adrian Majuru, istoric și antropolog.
Conferința „Orașul de pe chipurile noastre” propune o reflecție asupra modului în care spațiul urban, istoria și transformările sociale se imprimă în identitatea fiecăruia dintre noi. Chipul devine astfel un „muzeu” personal, în care se adună experiențele, mentalitățile și schimbările traversate de-a lungul generațiilor.
„În cursul vieții noastre adunăm într-un «muzeu» personal, a cărui vitrină este chipul nostru, tot ceea ce întâlnim și consumăm pe măsură ce creștem și se desfășoară în jurul vârstelor parcurse, de la școală la carieră, pe de o parte. Iar pe de altă parte, purtăm și desfășurarea unei cronologii orizontale, a ceea ce dorim să devenim, nu prin forța împrejurărilor și a circumstanțelor, ci prin forța schimbărilor provocate de noi.
Întreaga sumă de manifestări ale mentalității românești reprezintă continuarea manifestărilor similare, din veacurile anterioare. S-au schimbat doar accesoriile cotidiene, importate și adaptate necesităților fiecărui individ sau fiecărei colectivități, de la legislație la comportament.
Fiecare dintre noi suntem finalitatea proiecției părinților noștri și, în același timp, pregătim proiecția noastră de viitor, prin copiii noștri. Nu se trage niciodată linie; este o călătorie pentru care trebuie să te pregătești cu fiecare vârstă și cu fiecare generație, și care definește ceea ce numim „istorie”.
În concluzie, felul cum arătăm în copilărie, maturitate, reflectă, dincolo de ontogenie și alte determinări științifice, spațiul în care trăim. Cu alte cuvinte, muzeul nostru personal își rearanjează exponatele în funcție de „vizitatori” (istorie și ideologii), dar și de activitatea constantă de „redecorare” (schimbările spațiului urban din jurul nostru)."