Accessibility Tools
From 01 June 2016 16:00 until 01 June 2016 17:00
At Muzeul Național de Artă al României
Posted by MNAR Admin
Hits: 4491
Vă invităm la o nouă manifestaare din seria Opere în prim plan: conferinţa Scenografia ruinei, susținută de Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Biroului de Artă Europeană și Artă Decorativă, care va avea loc miercuri, 1 iunie, ora 16.00, în Galeria de Artă Europeană.
Capriciul imaginat de un artist italian din secolul al XVIII-lea propus vizitatorilor pentru lunile iunie, iulie şi august invită la o incursiune în lumea fascinantă a ruinelor. Pentru secolul Luminilor, ruinele erau vehicule ale evadării într-o lume primordială considerată ideală, rezonând cu nostalgia pentru trecut, cu admiraţia pentru o lume măreaţă şi iremediabil pierdută, dar, mai ales, cu sentimentul fatalităţii existenţei. Capriciul (capriccio), hibrid estetic la limita dintre natură şi arhitectură, conceput ca un dispozitiv scenic, este produsul prin excelenţă al acestui imaginar alimentat de poetica ruinelor.